Se dau bani de la stat. Cum poți să încasezi 2.000 de lei în fiecare lună

Anunț de ultim moment făcut de Lia Olguța Vasilescu. Care sunt categoriile de români care urmează să primească bani. Ministrul Muncii.

Lia Olguta Vasilescu a anunţat că Guvernul va acorda un stimulent financiar pentru companiile care vor angaja şomeri sau asistaţi sociali.

Suma de 500 de euro va fi transferată lunar în conturile angajatorilor care vor încadra în piaţa muncii, pentru o perioadă de până la 5 ani, şomeri şi beneficiari de ajutor social.

Iată declaraţia Liei Olgutei Vasilescu

„Viziunea Ministerului Muncii merge de acum înainte pe o altă linie, aceea de a nu-i mai sprijini pe cei care au capacitatea de muncă, dar nu vor să o facă. Motiv pentru care ne-am gândit să îi sprijinim pe toţi cei din mediul de afaceri, care vor să facă angajări în perioada următoare”, a declarat Ministrul Muncii.

În acest sens, statul va plăti suma de 2.250 de lei, echivalentul a 500 euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social pentru fiecare dintre aceste persoane. Totul pentru o perioadă de până la 5 ani, în funcţie de categoria la care se vor încadra viitorii angajaţi.

Cum poți obține 2.000 de lei de la stat
„Sumele vor fi oferite pentru angajarea de tineri absolvenţi de orice fel de formă de învăţământ. Mă refer aici la şcoli profesionale, învăţământ gimnazial sau liceal, tineri greu angajabili, marginalizaţi, ucenici, indiferent de vârstă, stagiari, adică absolvenţi de studii superioare, persoane cu handicap şi persoane care se afla în prag de pensionare”, a spus Olguta Vasilescu, într-o declaraţie de presă susţinută a Palatul Victoria.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, apreciază că ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, ar trebui să îşi dea demisia. Asta după ce a distribuit pe pagina sa de Facebook un filmuleţ realizat în Venezuela şi în care mai mulţi protestatari erau îndepărtaţi cu tunuri de apă.

„Cum să pună un ministru al Guvernului României un clip în care prezintă cum sunt împrăştiaţi nişte protestatari cu tunuri de apă? Păi asta se întâmpla în Venezuela, într-un regim autocratic, într-un regim care calcă în picioare democraţia, care îşi bate joc de cetăţeni. Nu se poate întâmpla aşa ceva. Un ministru, într-o ţară europeană… Păi trebuia să îşi dea demisia, să plece a doua zi. Este ceva de noaptea minţii”, a spus Orban, marţi seara, la Realitatea TV.

El a opinat de asemenea că organizarea unei contramanifestaţii, miercuri, în Parcul Izvor ar reprezenta „o prostie”.

sursa: huff.ro

loading...

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !